Legislatie
Lista Roșie a plantelor superioare din România
Bujorul românesc, Ghințura Galbenă (Gentiana lutea), Bulbucii de Munte, Garofița Piatrei Craiului (Dianthus callizonus), Papucul Doamnei, Floarea de colţ (Leontopodium alpinum), Laleaua Pestriţă, Narcisa Sălbatică, Crinul de Pădure, Liliacul Carpatin, Gladiola de Apă, Irisul de Baltă, Sângele Voinicului (Nigritella nigra si N. rubra) sunt doar câteva din speciile de plante aflate pe Lista Roșie a plantelor superioare din România.
Această listă Rosie poate fi accesată la Institutul de Biologie din București (IBIOL) și cuprinde 1438 de specii de plante. Plantele sunt fie rare, endemice - găsindu-se într-un areal restrâns sau sunt pe cale de dispariție. O parte din aceste plante, de exemplu Trachomitum venetum și Genista albida au fost declarate plante dispărute întrucât nu au mai fost găsite exemplare din acestea timp de zeci de ani. În cazul acestor 2 specii, au fost ulterior găsite exemplare, pentru prima in Delta Dunarii și cea de-a doua în Dobrogea de Sud.
În lipsa unor cercetări de anvergură mare, pot apărea erori de identificare iar numărul acestor plante clasificate ca fiind dispărute poate fi eronat. Spre exemplu, Salicornia veneta, a fost integrata pe această listă, deși s-a descoperit ulterior că planta este endemită în Golful Veneției.
De asemenea în lipsa unui registru al plantelor superioare bine gestionat, se poate ca o parte din aceste plante să nu fi existat în stare spontană la noi în țară, și de aceea le găsim astăzi doar cultivate, cum se întamplă în cazul ferigii regale (Osmunda regalis). Deși a fost menționată în regiunea Transilvaniei cu peste 100 de ani în urmă, aceasta este endemită în zona Europei de Vest.
Sursă: http://www.ecomagazin.ro foto: http://www.pavelkaalpines.cz http://commons.wikimedia.orgFermele eoliene în România
“Cred că mediul înconjurător ar trebui inclus în chestiunile care țin de securitatea națională. Apărarea resurselor noastre este la fel de importantă ca și apărarea granițelor. În caz contrar ce ar mai rămâne de apărat?” Robert Redford
Energia eoliană este o metodă alternativă și modernă de energie, fără emisii de dioxid de carbon. La nivelul Uniunii Europene, planurile actuale sunt de a crește energia provenită din surse regenerabile la 20% până în 2020, obiectivul stabilit prin pachetul “Energie-Schimbări Climatice”. Pentru România, ținta națională este de 24%. Sectorul energiei din surse renegerabile, în special al energiei eoliene, a atras în ultimii ani diverse proiecte uriaşe în România. Investitorii sunt interesaţi de potenţialul eolian mare al ţării noastre, în special al regiunii Dobrogea cunoscută ca fiind cea mai bună regiune din sud-estul Europei pentru asemenea investitii şi a doua din Europa.
Încă din 2011 Comisia Europeană a aprobat schema de susţinere a producţiei de energie regenerabilă în România, prin acordarea de certificate verzi. Deși s-au făcut studiile necesare, cerute și de legislația europeană în legatură cu impactul nociv al unor asemenea construcții asupra mediului înconjurător, investitorii primesc autorizații și își finalizează proiectele. Cu toate că Agenţia pentru Protecţia Mediului, Administraţia Rezervaţiei Biosfera Deltei Dunării şi societatea civilă se opune de fiecare dată, se pare că acestea nu au o influența atât de mare. Astfel că întâlnim centrale eoliene amplasate în arii “Natura 2000”, areale protejate dar și pe principalele rute ale păsărilor migratoare.
Legea nr.137 din 29 decembrie 1995
Legea protecţiei mediului
CAPITOLUL I
Principii şi dispoziţii generale
Art. 1. - Obiectul prezentei legi îl constituie reglementarea protecţiei mediului, obiectiv de interes public major, pe baza principiilor şi elementelor strategice care conduc la dezvoltarea durabilă a societăţii.
Art. 2. - Formularea definiţiilor din această lege este cuprinsă în anexa nr. I la prezenta lege.
Art. 3. - Principiile şi elementele strategice ce stau la baza prezentei legi, în scopul asigurării unei dezvoltări durabile, sunt:
- principiul precauţiei în luarea deciziei;
- principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor;
- principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;
- principul "poluatorul plăteşte";
- înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor;
- crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului;
- utilizarea durabilă;
- menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate;
- crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei la elaborarea şi aplicarea deciziilor;
- dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului.
Legea Salvamont
Hotarâre nr. 77 din 23/01/2003
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 91 din 13/02/2003privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane şi organizarea activităţii de salvare în munţi.În temeiul art. 107 alin. (1) din Constituţie şi al art. 33 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
CAPITOLUL I Organizarea activităţii de salvare în munţi
Art. 1. - Activitatea de salvare în munţi cuprinde patrularea preventivă, asigurarea permanenţei la punctele şi refugiile SALVAMONT, căutarea persoanei dispărute, acordarea primului ajutor medical în caz de accidentare şi transportarea accidentatului sau a bolnavului la prima unitate sanitară. Această activitate este desfăşurată de salvatori montani.
Art. 2. - Consiliile judeţene în a căror rază administrativ-teritorială se află trasee montane şi/sau pârtii de schi organizează servicii publice judeţene SALVAMONT care coordonează activitatea de prevenire a accidentelor montane şi de salvare în munţi a persoanelor accidentate şi a bolnavilor.
Art. 3. - Serviciul public judeţean SALVAMONT are următoarele atribuţii principale:
a) coordonează din punct de vedere administrativ şi organizatoric activitatea de salvare montană în judeţ;
b) propune omologarea sau desfiinţarea unor trasee montane;
c) coordonează şi supraveghează activitatea de amenajare, întreţinere şi reabilitare a traseelor montane din judeţ;
d) asigură preluarea apelurilor de urgenţă privind accidentele montane şi transmiterea acestora la şefii de formaţie SALVAMONT sau la înlocuitorii acestora;
e) asigură permanenţa la punctele şi refugiile SALVAMONT;
f) verifică îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 39;
g) organizează activitatea de pregătire profesională a salvatorilor montani în judeţ;
h) îndeplineşte orice alte atribuţii legate de activitatea de salvare montană prevăzute de legislaţia în vigoare sau stabilite prin hotărâre a consiliului judeţean.
Art. 4. - În localităţile pe teritoriul cărora există trasee turistice montane şi/sau pârtii de schi consiliile locale pot organiza, în condiţiile legii, servicii publice locale SALVAMONT.
Art. 5. - Serviciul public local SALVAMONT are următoarele atribuţii principale:
a) coordonează din punct de vedere administrativ şi organizatoric activitatea de salvare montană la nivel local;
b) verifică îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 39;
c) angajează, conform prevederilor art. 7, formaţiile necesare de salvatori montani;
d) asigură participarea salvatorilor montani, angajaţi în condiţiile art. 7 lit. a), la formele de pregătire profesională organizate de Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România;
e) colaborează cu serviciul public judeţean SALVAMONT;
f) îndeplineşte orice alte atribuţii în ceea ce priveşte salvarea montană prevăzute de legislaţia în vigoare sau stabilite prin hotărâre a consiliului judeţean şi, respectiv, local.
Legea nr. 5 din 6 martie 2000
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. - (1) Se aprobă Planul de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, potrivit anexelor nr. I-IV care fac parte integrantă din prezenta lege.
(2) În înţelesul prezentei legi, zone protejate sunt zonele naturale sau construite, delimitate geografic şi/sau topografic, care cuprind valori de patrimoniu natural şi/sau cultural şi sunt declarate ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare a valorilor de patrimoniu.
Art. 2. - Legea evidenţiază zonele naturale protejate de interes naţional şi identifică valorile de patrimoniu cultural naţional, care necesită instituirea de zone protejate pentru asigurarea protecţiei acestor valori.
Art. 3. - Lucrările de salvare, protejare şi de punere în valoare a patrimoniului din zonele protejate sunt de utilitate publică, de interes naţional.
Art. 4. - (1) Zonele naturale protejate de interes naţional şi monumentele naturii, precum şi gruparea geografică şi localizarea teritorială a zonelor naturale protejate de interes naţional sunt prevăzute în anexa nr. I la prezenta lege.
(2) Regimul zonelor naturale protejate de interes naţional se reglementează prin lege specială.
Art. 5. - (1) Valorile de patrimoniu cultural de interes naţional sunt prevăzute în anexa nr. III la prezenta lege.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale, cu sprijinul autorităţilor publice centrale cu atribuţii în domeniu, vor delimita, în baza unor studii de specialitate, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, zonele de protecţie a valorilor de patrimoniu cultural, prevăzute în anexa nr. III.
(3) În vederea instituirii zonelor protejate autorităţile administraţiei publice locale vor întocmi documentaţiile de urbanism şi regulamentele aferente, elaborate şi aprobate potrivit legii, care vor cuprinde măsurile necesare de protecţie şi conservare a valorilor de patrimoniu cultural naţional din zonă.
(4) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului va întocmi Metodologia de elaborare a documentaţiilor de urbanism pentru zone construite protejate, care va fi publicată în Monitorul Oficial al României.
Luna padurii
Luna Pădurii este unul din cele mai importante evenimente silvice şi ecologice, reprezentînd o modalitate de sensibilizare a publicului şi a factorilor decizionali, cu privire la importanţa pădurilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic. Această sărbătoare îşi are începuturile încă din anul 1872, cînd a debutat organizarea sărbătorii sădirii arborilor în SUA, ca o consecinţă firească a accentuării despăduririlor. În România, prima dată a fost organizată în anul 1902 de către Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor şi Instrucţiei Publice, sub denumirea „Sărbătoarea sădirii arborelui”.
Prin „Declaraţia de la Paris”, ocazionată de cel de-al X-lea Congres Forestier Mondial din 1991, s-a conturat conceptul de dezvoltare durabilă a pădurilor, deosebit de important în demersul specialiştilor din diverse domenii (silvicultori, ecologi, sociologi, economişti etc.) de a contracara efectele negative ale presiunii antropice asupra pădurilor. Acest concept de dezvoltare durabilă a pădurilor urmăreşte, în principal, găsirea unor metode corecte de gestionare a pădurilor şi evitarea interdicţiilor radicale care nu ar conduce decît la accentuarea presiunilor populaţiilor umane asupra pădurilor. Aceasta se concretizează printr-o activitate de exploatare forestieră realizată astfel încît tăierea arborilor să se facă planificat, în relaţie directă cu măsurile de refacere a pădurii şi a funcţiunilor sale.
Pădurea este cel mai important factor stabilizator al mediului înconjurător ce asigură conservarea resurselor de apă şi echilibrarea regimului de scurgere. Ea aduce mari servicii societăţii omeneşti, contribuind la creşterea calităţii vieţii prin funcţiile multiple de protecţie şi producţie pe care le îndeplineşte.
În literatura de specialitate se menţionează că pădurile au o capacitate de reţinere şi înmagazinare în sol de cca 10000 mc apă/an/ha. Astfel, pădurile sunt un imens rezervor natural de apă.
Mai multe articole...
Sustinem
