Frați în Carpați Episodul 1 Munții Maramureșului
A trecut mai bine de o lună de când mi-am realizat visul de a lega culmile Carpaților Românești din Maramureș la Dunăre. Ideea asta îmi umbla de ceva ani prin minte. În urmă cu patru-cinci ani am început să călătoresc pe Google Earth între diverse puncte de pe hartă, apoi ușor ușor traseul a prins contur. Totul a rămas un gând îndepărtat până în 2017, când jumătatea mea mai bună mi-a dat acordul să o las singură cu doi copii mici și să plec teleleu două luni de acasă. Nu fusesem în nici o tură singur pe munte, așa că am conceput excursia astfel încât să am câte un prieten cu mine în fiecare din cele 60 de zile. Așa că pe traseu am pus puncte de pauză, puncte de realimentare cu prieteni, haine curate, mâncare. Acestea erau: Vatra Dornei, Lacul Roșu, Pasul Oituz, Bușteni, Cabana Cascoe pe valea Dâmboviței, Tălmaciu, și Petroșani. Am găsit opt prieteni care să își sacrifice 8-10 zile de concediu să vină cu mine, m-am apucat de mers la sală. 2017 s-a transformat in 2018 și totuși, cu cât se apropia vara cu atât mi se părea mai greu de început, și mai ales de finalizat, traseul pe care mi l-am propus.
29 iunie - Vineri
Vreau nu vreau, angrenajul se pune în mișcare. Ne duce până în Maramureș prietenul meu din copilărie, Călin. Colegul de tură din prima săptămână este Alexandru.
Distanța București - Vișeul de Sus 600 kilometri - pe care îi parcurgem pe șoselele centenare românești în zece ore.
Ce să faci toată ziua pe drum?... Selfieee
Ne bucurăm că ajungem vii la destinație. În Vișeu ne întâmpină domnul Nuțu Coman, voluntar Salvamont pentru Munții Maramureșului (a se citi că statul român ii oferă doar felicitări când se duce cu echipa lui după turiștii rătăciți pe munții din zonă). Ne pune la masă, ne ostoiește setea, vorbim de munți, de trasee, de oameni.
Un prieten de-al fratelui meu, Remus, a aflat de pe facebook ce isprăvi de vitejie vreau eu să fac și ne-a invitat să înnoptam la ei acasă. Remus a fost medic și voluntar Salvamont în Vișeu, dar pentru că România i-a oferit prea multe până nu a mai putut duce, acum e medic în Stuttgart.
Deși e plecat de ceva timp din țară, casă lor din Vișeu arată de parcă au plecat de juma de ora la cumpărături, cărțile în bibliotecă, medaliile și cupele copilului în vitrină. Un fel de Acasă care nu mai e Acasă. În fine, am plecat la drum cu imaginea asta a atâtor și atâtor mii de Acasă pustiite de grija statului român pentru cetățenii săi.
Mulțumesc de ospitalitate Nuțu Coman, mulțumesc de ospitalitate Remus ție și socrilor tăi.
30 iunie - Sâmbătă
Călin ne duce de dimineață până în satul Repedea pe valea râului Ruscova. De aici pe jos. Traseul pe care îl aveam în minte azi satul Repedea - Vârful Farcau - Cabana silvică Coșnea
Ne luăm la revedere de la Călin și îi mulțumim pentru că ne-a transportat atât amar de drum. După un iunie extrem de ploios, urcarea pe primele pante e anevoioasă, mergem prin noroaie și udătură, dar vremea, deși închisă, este stabilă.
Floră locală
Pauza de hidratare. Ne bucuram de peisaj
Peisajul: Satele Repedea si Poienile de sub Munte
La poala padurii incep campurile de afine
Iesim din padure lângă stana Laba
După 4 ore ajungem lângă stana din Runea unde facem o pauză de realimentare.
Reincepem urcusul pe Culmea Rugașu
După alte 2 ore, pe la 16, ajungem lângă lacul Vinderel. Ploaie, vânt, ceață. Decidem să nu încercăm să urcăm până pe vf. Farcău.
Sus:Vf Mihailecu, Jos Lacul Vinderel si in spatele lui, undeva in nori, Vf Farcau
Prima poza de vârf e.... de langa vârf
Ținem drumul de culme prin ceață, dar deși aveam un track GPS, la un moment dat apuc pe o culme secundară și mă îndepărtez pentru câteva sute de metri de track. Tot încercând să revenim pe traseul corect, ajungem în vecinătatea unei stâni.
Caluți prin ceața
"Ce-or căuta ăstia p-aicea??"
Cainii ne urmaresc cu atentie
Vine un ciobănaș și ne îndrumă pe potecă pe care vin ei cu turma dinspre vale. Apucăm pe poteca asta și ne dăm seama că ne îndepărtează de traseul pe care trebuia să fim noi. E trecut de ora 18, e prea târziu să ne întoarcem, să reintrăm pe traseul corect și să ajungem până seara la Coșnea. Mai coboram două ore și ajungem la sălașele de vară ale sătenilor, undeva în spatele vârfului Arșița. Ne-am pus cortul lângă unul din ele și hainele la uscat în tindă.
Paturile sunt facute. Asteapta proprietarii sa vina inapoi de pe Cea Lume
Poze de familie pe pereti. Aici traiau odata oameni....
Nu as fi putut sa dorm neinvitat in casa oamenilor chiar daca era parasita. Cortul e alegerea perfecta.
1 iulie - Duminică
Ne trezim dis de dimineață și pornim către vale, în Poienile de sub Munte. Ajungem în centrul satului unde era lume multă venită la târgul de duminică. Deși vorbeau între ei ucraineană, toți au vorbit cu noi într-o română melodioasă. Marea majoritate erau imbacați cu haine tradiționale maramureșene.
Dimineata - tot vreme inchisa
Găsim pe cineva să ne ducă 6 kilometri cu mașina până la cabană silvică Coșnea. Aici trebuia să ajungem în seara dinainte. Și astăzi pornim în traseu de la ora 10. Astăzi îmi propusesem să leg valea Ruscova de Valea Vaserului pe traseul Culmea Pecealu - Vf Bucovinca - Vf Pietrosul Bardăului - Halta CFF Bardău
Panou langa Cosnea
Pe urcare începe ploaia. Ne oprim 15 minute. Mă resimt după ziua de ieri când am mers repede și mult. Astăzi abia mă târăsc.
După 3 ore ajungem la stana Pecealu. În urcare spre culme fuioare de ploaie sunt de jur împrejur, dar pe noi nu ne plouă incă.
Stana din Pecealu
In prim plan Muntele Mihailecu - Farcau unde am umblat ieri. Pe culmile din planul din spate este granita Romania-Ucraina
Culmea Pecealu
Fuioare de ploaie de jur imprejur
Merg vreo 2 ore prin jnepeniș ud și pe lângă Vârful Bucovinca e nevoie să mă schimb de haine de la piele.Urcăm pe Pietrosul Bardaului și ajungem pe vârf odată cu grindina. Stăm 10 minute ascunși pe sub un jneapăn dar nu e nici o îmbunătățire. Hotărâm să continuăm traseul, să coboram spre valea Vaserului.
Vf Pietrosul Bardaului
Fața lui Alexandru spune"Mamica sper sa scap viu de aici"
Fața lui Horia spune "Râd ca sa nu plâng"
Era deja 17.30. Coboram o zona destul de abruptă, se mai oprește ploaia. Intrăm în pădure și urmez track-ul GPS care ne duce aiurea, pe de-a dreptul. Ajungem după 10-15 minute la un fost drum forestier înierbat dar practicabil. De aici numai pe traseu “marcat” dar traseul este îngrozitor. Copaci doborâți cu zecile, potecă surpată, stânci căzute în drum. Dezastru.
Ajungem după 10 noaptea în Stația Bardău fără nici o haină uscată. Sunt două cabane aici una a Romsilva, una probabil pentru muncitori. Nici un om, doar un câine care ne latră de frică.
Ne punem cortul într-un șopron betonat. Suntem fizic și psihic la pământ. Mâncăm ceva și ne culcăm.
2 iulie - Luni
Ne trezim la 5 ca să fim siguri că strângem până vine un tren. Era luni, trebuia să urce ceva. La 6 eram gata și ne punem pe așteptat. Pe la 7 apare un om pe șine. Ne spune că se trezește zilnic la 2 și vine pe jos 25 de kilometri pe calea ferată să verifice dacă se poate circula pe ea.
Râul Vaser
Cabanele de la Bardau
Cale ferata forestiera
La jumătate de ora după el apare și o drezină cu muncitori de la calea ferată. Ne iau și pe noi până la Măcârlău.
Cabane in fiecare halta pe traseu
Drezina ne lasa la inceputul traseului
Iar începem traseul la 10. Traversăm Vaserul și mergem pe valea Măcârlăului pe un forestier bun. Când începem să urcăm dăm de niște clădiri muncitorești părăsite.
Apa care curge pe vale lasă un precipitat verde fosforescent. Urcăm până la gura de mină. Totul e lăsat în părăsire, neecologizat.
Urcăm încă o ora și ajugem în șaua Lucăceasa unde este un refugiu frumos, cred că singurul din Munții Maramureșului. Aici vedem primii și ultimii turiști din acești munți, doi cehi care veneau din Borșa să urce pe vârful Toroiaga. Toroiaga era azi și în programul nostru.Era deja ora 14 și deja nu mai aveam putere. Dacă voiam să ajung azi în Borșa pentru a continuă mâine trebuia să îi dăm în jos.
Coboram mai întâi un drum abrupt, plin de pietre, apoi dăm de o fosta zona minieră. Un dezastru,curg torenți de diverse culori, clădiri în paragină, totul distrus. După o perioada track-ul GPS o ia pe o vale, pe acolo găsim si marcajul, mergem cam în cap vreo 45 de minute. Ajungem la baza muntelui, trecem printr-o carieră de piatră activă și mergem pe drumul prăfuit. E deja ora 18. Până la intrarea în primul sat mai sunt 5 kilometri. Am numai gânduri negre, rucsacul îmi distuge umerii, tălpile mă ard continuu.
Ajungem la niște clădiri părăsite, ne latră niște câini la care urlu ca un animal,cainii se sperie, ies niște oameni din clădire. Alexandru îi întreabă dacă nu știu pe cineva care să ne transporte până în Borșa. Un nene mai șef ne spune să așteptăm că acolo opresc camioanele la cantar și o să ne ia și pe noi.
Ne ia camionagiul, un om de treaba, i-am dat bani, ne-a refuzat. Sun din camion să rezerv o camera la o pensiune în Borșa mai aproape de munții Rodnei. Ne lasă omul în centru Borsei. De aici mai aveam 4 kilometri în urcare până la pensiune. Cu chiu cu vai gasim un taximetrist care ne duce.
E deja 8 seară și terminasem traseul prin Munții Maramureșului. Hotărăsc cu Alexandru să rămană la refacere in Borșa, munții Rodnei să îi fac singur.
Aveam un optimism nejustificat. Probabil prognozele meteo bune sau faptul că tot se intamplaseră numa rele și urma un bine. Jumătatea de jos a rucsacului și tot ce era acolo mirosea foarte puternic a motorină. Pesemne cât am mers cu drezina pe valea Vaserului rucsacul a stat pe o pată de motorină. Ia și spală hainele, spală tot ce se poate, pune pe calorifer.
Continui mâine, nu mă las!
Accesări: 2917