În weekendul 28-29 septembrie, AE Azimut a desfășurat o activitate de igienizare în zona cabanei Leaota. Au participat 15 voluntari. Au fost colectați 30 de saci cu deșeuri din zona adiacentă. Din păcate, au rămas în urmă încă foarte multe, apreciind că ar fi necesar un efort de 10 ori mai mare pentru a rezolva problema. În lipsa transportului, am depozitat sacii în pivnița anexei, în vederea unei acțiuni ulterioare, când, sperăm, vom avea și suport din partea autorităților locale. Am încercat să consolidăm groapa de gunoi de lângă cabană, măcar, să nu mai curgă gunoiul în vale.
Totodată, am curățat în cabană. În camera din dreapta se poate sta la priciuri, pentru că am îndepărtat saltelele care erau mizerabile și am reparat somierele, pe care se poate sta cu izopren. Am închis obloanele în sala de mese, să nu mai intre zăpadă la iarnă. Am mutat mesele și scaunele tot acolo. Am încercat să reparăm acoperișul de la izvor și să-l decolmatăm. Am reușit parțial sau, mai bine zis, am cârpit-o.
Am muncit mult, dar mai este loc, așa că declarăm acțiunea neterminată și că așteptăm ajutoare pentru noi capitole.
PS. Ne-a surprins foarte placut că sâmbătă dimineața am găsit la locul faptei voluntari ai asociației Floare de Colț din Fieni, care au adunat, de asemenea, un număr semnificativ de saci, pe care i-au cărat jos cu spatele. Cinste lor !
PPS. Mulțumim pentru foto: Tomescu Horia Si Maria si Mihaela Vadan !

