Alpinista sud-coreeană Oh Eun-Sun, prima femeie care a escaladat cele mai înalte 14 vârfuri ale lumii
O alpinistă din Coreea de Sud, Oh Eun-Sun, a deveni prima femeie care a reuşit să escaledeze cele mai mai înalte 14 piscuri montane ale lumii, după ce a cucerit marţi vârful Annapurna din Himalaya.
În vârstă de 44 ani, Oh a urcat pe Annapurna, al 10-lea ca înălţime din lume (8.091 m), fără mască de oxigen, reuşind să înfigă steagul sud-coreean în vârf la 13 ore şi 16 minute de la plecarea din ultima tabără.
Ea este singura femeie din lume care a cucerit cele mai înalte 14 vârfuri ale lumii, ce depăşesc 8.000 m, toate aflate în masivul Himalaya.
O altă alpinistă, spaniola Edurne Pasaban (36 ani), era foarte aproape de realizarea acestei peformanţe. Săptămâna trecută, Pasaban a reuşit să urce pe Annapurna şi mai avea de escaladat un singur vârf, al 14-lea, Shisha Pangama (8.027 m) din Tibet, pe care speră să-l cucerească în următoarele zile.
O a trei concurentă, austriaca Gerlinde Kaltenbrunner (39 ani), mai are de escaladat încă două vârfuri, K2 (8.611 m), situat la frontiera dintre China şi Pakistan, precum şi flancul nordic al Everestului (8.848 m), pe care se află în prezent.
Oh Eun-Sun declarase recent că, dacă va câştiga pariul, se va simţi "incredibil de mândră". "Nu doar pentru mine, ci pentru ţara mea şi întreaga Asie", a adăugat sud-coreeanca, citată de AFP.
"Nu ştiu de ce nicio femeie nu a mai reuşit până acum această performanţă. Presupun că motivul l-a reprezentat locul femeii în lume, care nu a fost întotdeauna la nivelul bărbaţilor", a adăugat Oh Eun-Sun.
Primul om din lume care a cucerit cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 m a fost italianul Reinhold Messner, în 1986.
Preluat de pe Agerpres.ro