Aduceri aminte

Categoria părinte: Caiet de cantece Categorie: Lit. A Publicat: Joi, 08 Mai 2014 Tipărire Email
Strofă: la Sol / mi la
Refren: mi Sol / re la / (x2) / mi Sol / mi la
 
1. Bunicu-mi spunea că pe raze
Putem să urcăm pân’ la cer
Tu mori într-o mască de gaze
Eu mor într-un vechi submarin
Şi cât ne rugam să mai ningă
De sănii făceam mereu rost
Tu mori sub beton de-adăpost
Eu mor într-o strâmbă carlingă
 
R: În numele cui ne urâm
În numele cui ne-omorâm
Eu vreau pace, tu vrei pace
El vrea pace, ea vrea pace
Noi vrem pace, voi vreţi pace
Însă pacea nu se face
Nu se face cu război
Ci cu oamenii din noi
 
2. Ţin minte, aveam şi-o bunică
Ziua torcea în pridvor
Tu tremuri pe-o mină de frică
Eu tremur şi vreau să te-omor
Iubeai nebuneşte o fată
Ceva mă rugai să-i compun
Tu mori într-un lagăr nebun
Eu mor pe o sârmă ghimpată
 
3. Ţin minte plecarea din zori
În urmă lăsasem cătunul
Tu tragi dinspre mare cu tunul
Eu trag nuclear dintre nori
Acum c-am visat rând pe rând
Destul cu aduceri aminte
Tu eşti o cenuşă fierbinte
Eu sunt o cenuşă zburând
Accesări: 3270
Print Friendly, PDF & Email

Sustinem